|
Extras - Scopul încercărilor noastre
|
 
|
|
Extras - Scopul încercărilor noastre
|
|
Scopul
încercărilor noastre
“Ferice de cine rabdă
ispita! Căci, după ce va fi găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care El a
promis-o celor care Îl iubesc.” Iacov 1:12.
Cuvântul “ferice”
din acest text poate fi înţeles că înseamnă starea unuia care este în favoarea
lui Dumnezeu. Această stare va fi fericită, de dorit. Cuvântul “ferice” desigur
că nu sugerează întotdeauna o stare de fericire în ceea ce priveşte sentimentele
sau emoţiile, ci mai degrabă în ceea ce priveşte rezultatul. Aici este folosit
în legătură cu rezultatele încercării creştinului. Copilul lui Dumnezeu care
câştigă cununa vieţii va fi foarte mult favorizat sau binecuvântat de Dumnezeu;
deci, orice ar conduce la acest scop este o foarte mare binecuvântare, chiar
dacă aceasta cauzează multă durere pentru carne.
Cine va câştiga această
cunună a vieţii? Ce caracter va avea el? Scripturile arată că va fi acel bărbat
sau acea femeie care rabdă ispita, încercarea. Ce înseamnă a răbda
ispita? Evident că gândul nu este a răbda o ispită o dată sau de multe ori.
Chiar şi lumea trebuie să sufere încercări. Se referă la menţinerea permanentă a
atitudinii de îndurare răbdătoare şi de credincioşie când suntem
ispitiţi, a rămânea sinceri faţă de Dumnezeu sub ispită şi stres. Ispitele vin
din diferite surse. Ele pot veni de la prieteni, care ne pot ispiti să trăim o
viaţă de mai multă sau mai puţină îngăduinţă cu sine, să slăbim într-o oarecare
măsură fidelitatea noastră faţă de Domnul. Ispitele bogăţiei sau ale societăţii
lumeşti, iubirea naturală a confortului şi neplăcerea cărnii de a suporta greul
— unele sau toate acestea se pot dovedi ispite puternice şi subtile pentru
creştin.
Dar dacă iubim pe Domnul
mai presus de orice, acea iubire va deveni impulsul principal al vieţii noastre.
Singurul nostru ţel va fi să putem slăvi pe Dumnezeu în spiritul nostru şi în
corpul nostru. }tim că sunt lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu, şi dacă-L iubim
vom căuta să ţinem poruncile Lui. Copilul lui Dumnezeu ar putea greşi odată, sau
ar putea greşi în mod repetat în aceeaşi direcţie, până când în adâncă umilinţă
şi durere a sufletului din cauza manifestării continue a aceleiaşi slăbiciuni,
el va fi condus să strige către Domnul cu strigăte mari şi lacrimi; şi durerea
şi suferinţa inimii lui ar putea să imprime în el nevoia de veghere mai mare în
acea direcţie, astfel încât să fie mai întărit pentru alte atacuri de aceeaşi
natură, şi astfel să poată fi capabil să câştige biruinţă asupra atacurilor,
asupra slăbiciunilor sale speciale.
Cununa
dreptăţii
Deşi nu vom ajunge
niciodată la punctul perfecţiunii în carne, totuşi această putere de a îndura
ispita trebuie să devină tot mai evidentă pe zi ce trece, în timp ce Noua
Creatură rămâne loială, totuşi împotrivindu-se şi străduindu-se încă şi mai mult
să se împotrivească şi să rămână sinceră faţă de Domnul în gând, cuvânt şi
faptă. Ferice de omul care va răbda — în mod repetat, zi după zi — dovedindu-şi
astfel credincioşia şi ascultarea faţă de Dumnezeu. Pentru că, atunci când acel
om este încercat, când timpul încercării s-a terminat, când Dumnezeu a văzut că
el şi-a demonstrat deplin loialitatea, atunci, când “timpul cuvenit” al lui
Dumnezeu a sosit, cel încercat şi verificat va primi cununa vieţii.
Expresia “cununa vieţii”
este un alt mod de a spune răsplata vieţii; şi această viaţă este pe cel
mai înalt plan. Apostolul Pavel vorbeşte despre aceeaşi cunună ca fiind “cununa
dreptăţii”. Apostolul Petru o numeşte “cununa slavei”. Este cununa
dreptăţii pentru că este răsplata care vine ca rezultat al dreptăţii, al
ascultării de Dumnezeu şi de principiile guvernării Sale, al credincioşiei faţă
de legământul nostru. Este cununa slavei pentru că este răsplata care
aduce slavă, cinste şi nemurire.
La jocurile greceşti
anumite premii erau date acelora care treceau cu succes la proba îndemânării
lor, a curajului şi a rezistenţei lor fizice. Premiul dat era de obicei o
coroană sau o cunună de laur. Acea cunună era valoroasă, nu atât cununa în sine,
ci în special ca un semn exterior al aprecierii meritului său superior. Faptul
că era din plantă cu frunze veşnic verzi ar sugera creştinului că răsplata
noastră ca “biruitori” va fi o răsplată durabilă, o răsplată veşnică.
Domnul ne va da viaţă în
măsură deplină. Pedeapsa care a venit asupra rasei din cauza păcatului a fost
moartea; dar acum există o ocazie de a recâştiga viaţa — viaţa în perfecţiune,
nepătată, nesfârşită. Această viaţă este în Fiul lui Dumnezeu. În prezent viaţa
poate fi câştigată numai prin concepere la natură spirituală. Cununa vieţii care
va fi dată celor “mai mult decât biruitori” este un fel de viaţă foarte special
— nemurirea, cea mai înaltă formă de viaţă posibilă, cununa, culmea tuturor
nivelurilor de viaţă. Aceasta va fi răsplata clasei numite în Scriptură Mireasa
lui Cristos, când ei îşi vor fi demonstrat credincioşia, când se vor fi dovedit
vrednici să fie membrii acestei clase înălţate.
Va exista o cunună a
vieţii şi în Veacul viitor — viaţa umană perfectă — ca rezultat al
supunerii la probele şi încercările acelui timp. Aceste probe se vor deosebi în
multe privinţe de încercările şi dificultăţile Bisericii din prezent. Ele vor fi
cu mult mai puţin hotărâtoare; căci atunci ispitele dinafară spre păcat vor fi
îndepărtate şi se va acorda ajutor şi ridicare fizică şi mentală, care va face
ca încercarea lor să fie mai favorabilă. Dreptatea de asemenea va fi răsplătită
imediat în Ziua aceea, iar păcatul şi neascultarea de orice fel vor fi pedepsite
prompt. Dar acum dreptatea adesea aduce suferinţă, ocară, durere şi pierdere,
din punct de vedere omenesc; în timp ce păcatul adesea aduce avantaj prezent,
popularitate şi plăcere pentru carne.
Cum este potrivit să
vedem încercările noastre
Există o iubire specială
cerută de Dumnezeu de la Biserica Evangheliei — această clasă specială chemată
acum de El. Ei trebuie să aibă o iubire care este atât de neegoistă, încât ea va
fi dispusă, chiar bucuroasă să-şi dea viaţa pământească în serviciul lui
Dumnezeu, pentru a putea aduce binecuvântări altora. Acestora Dumnezeu le-a
promis cununa specială a vieţii — nemurirea, propria Sa natură. Aceştia
vor fi binecuvântătorii fraţilor lor, ai celor de o natură cum era a lor
înainte. După cum Isaac a fost binecuvântătorul lui Ismael şi al fiilor Keturei,
şi după cum întâii-născuţi ai lui Israel au fost binecuvântătorii fraţilor lor,
tot aşa aceştia vor binecuvânta toate popoarele Pământului, dintre care ei au
fost aleşi. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru o onoare atât de
mare!
Dacă aceşti copii
favorizaţi ai Împăratului ceresc ar putea să ţină minte întotdeauna faptul că
orice încercare şi probă, orice persecuţie şi dificultate, permise să vină
asupra acelora care au făcut Legământ de Sacrificiu cu Domnul, sunt intenţionate
să-i dezvolte, să le încerce şi să le probeze iubirea, să demonstreze dacă
aceste caractere ale lor sunt sau nu fixate, înrădăcinate şi întemeiate în
dreptate, ar pune toate experienţele lor dureroase şi ispitele într-o nouă
lumină şi ar fi un mare ajutor pentru ei în ducerea cu succes a luptei bune a
credinţei. Căci, dacă prin aceste încercări şi strâmtorări Domnul încearcă
iubirea şi devotarea noastră faţă de El, atunci oricum ar fi ele, mari sau mici,
trebuie să le folosim cu sârguinţă ca ocazii de a-I demonstra Dumnezeului nostru
plinătatea iubirii noastre pentru El şi cauza Lui, şi ca mijloace prin care ne
putem ridica zi de zi la înălţimi mai mari de realizare spirituală, fiind
schimbaţi în asemănarea Învăţătorului nostru.
Astfel văzută şi
întâmpinată, fiecare încercare şi fiecare suferinţă se va dovedi o
binecuvântare, un mesager ceresc, ducându-ne pe aripile credinţei “Mai aproape,
Doamne, mai aproape către Tine”. Deci, preaiubiţilor, “să priviţi ca o mare
bucurie când treceţi prin felurite încercări îispite, probeş, ştiind că
încercarea credinţei voastre lucrează răbdare îîndurare răbdătoareş. Dar
răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi
şi să nu duceţi lipsă de nimic”. În care “vă bucuraţi mult, cu toate că acum,
dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţin timp, prin felurite încercări
îprobe, verificăriş, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă
decât aurul care piere …, să fie găsită spre laudă, slavă şi cinste, la
descoperirea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi
în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie nespusă şi plină de slavă,
primind ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.” Iac.
1:2-4; 1 Pet.1:6-8.
Cu adevărat,
“întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de
orice măsură o greutate veşnică de slavă, în timp ce privim nu la cele ce se
văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd îlucrurile ordinii
prezenteş sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd îgloriile care vor
veniş sunt veşnice”. 2 Cor. 4:17, 18.
“Voi nu vreţi să vă
duceţi?”
Astfel suntem asiguraţi
prin Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu că acelora care iubesc pe Domnul şi
care vor primi Împărăţia, li se va încerca iubirea prin încercări şi ispite pe
calea spre acea Împărăţie. Cei care nu iubesc pe Domnul cu toată inima
lor, în care eul sau oricare alt idol are primul loc, vor fi seduşi de lume, de
carne sau Diavol la o oarecare formă de răzvrătire împotriva Cuvântului divin
sau a providenţelor divine. Ei vor avea planuri şi teorii pe care le vor prefera
în locul Planului Domnului şi a căii Domnului; şi planurile lor când vor fi
analizate vor fi găsite de obicei a fi bazate fie pe egoism sau ambiţie, fie pe
un spirit rău de invidie, ură, gelozie etc.
Pentru aceştia conducerea
şi cuvintele Domnului îşi pierd atracţia şi în consecinţă îşi pierd interesul;
şi asemenea acelora care L-au părăsit pe Învăţătorul la Prima Sa Venire şi au
spus: “Cuvântul acesta este prea tare”, tot aşa şi aceştia pleacă şi “nu mai
umblă cu El”. Dar unii vor continua să umble cu Domnul; unii nu vor fi
îndepărtaţi nici ademeniţi de la El prin uneltirile şi şiretlicurile Celui Rău
şi a oştirilor lui. Aceştia sunt cei care sunt în inimă cu totul ai Domnului, nu
ai lor; ei vor urma pe Mielul lui Dumnezeu, oriunde El îi va conduce, pentru că
ei nu au altă voinţă decât voinţa Lui. Ei Îl vor urma pe toată Calea Îngustă a
disciplinării şi încercării din această viaţă; şi curând, aşa cum El i-a
asigurat, “Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt
vrednici”. Apoc. 3:4.
Adăpostul nostru
sigur
Această companie aleasă
nu va avea un număr mai mic din cauza căderii unora. Va fi formată din numărul
predestinat pe care Dumnezeu l-a rânduit să formeze Mireasa, Soţia Mielului.
Preştiinţa lui Dumnezeu a ţinut cont pe deplin de toţi aceia care se vor
întoarce înapoi, şi El a ştiut că cei din numărul cerut vor continua, ca să-şi
întărească chemarea şi alegerea. Aceştia au învăţat că această chemare a lumii,
îndemnurile cărnii şi uneltirile Adversarului, toate sunt curse şi capcane
pentru a-i târî în moarte. Ei au învăţat sunetul glasului adevăratului Păstor şi
nu pot fi ademeniţi de glasul străinilor.
Ferice de voi, preţioşi
copii ai Domnului! Adăpostiţi în “locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt”, nici un
rău nu vi se va întâmpla, nici un rău nu se va apropia de locuinţa voastră. “El
va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale; şi ei
te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” Cât de
sigure sunt aceste lucruri! Deşi o mie vor cădea alături de ei şi zece mii la
dreapta lor, totuşi necazul nu se va apropia de ei. Ei au “făcut din
Cel-Prea-Înalt locuinţa lor” şi El îi va păzi de orice
rău.
“Sub aripile Sale stau în
siguranţă,
Deşi noaptea se adânceşte
şi furtunile cresc;
Totuşi mă pot încrede în
El, ştiu că El mă va ţine;
El m-a răscumpărat şi
sunt copilul Lui.
Sub aripile Sale! Ce
refugiu în necaz!
Cum se întoarce inima
tânjind la odihna Lui!
Adesea, când pământul nu
are balsam pentru vindecare,
Aici aflu mângâiere şi
binecuvântare.
Sub aripile Sale! O, ce
preţios adăpost!
Aici mă ascund până
încercările vieţii trec;
Ferit, ocrotit, nici un
rău nu mă atinge,
Odihnind în Isus, sunt
veşnic şi sigur adăpostit!”
După cum ucenicii
credicioşi ai Învăţătorului în timpul primului Seceriş au înţeles un sens al
învăţăturilor Sale pe care alţii dintre copiii declaraţi ai lui Dumnezeu nu l-au
putut aprecia, tot aşa acum, la a Doua Venire a Domnului, cuvintele Sale au o
semnificaţie preţioasă pentru cei care sunt în armonia inimii cu El, pe care
ceilalţi n-o pot înţelege. }i noi vedem acum, ca la Prima Venire, că unii se
poticnesc şi merg înapoi, în timp ce alţii sunt atraşi mai aproape ca oricând de
Domnul, prin cunoştinţa planului Său pe care El o
dă.
Sărbătoarea din sala de
ospăţ
Pe măsură ce ne apropiem
de sfârşitul Secerişului, să nu fim surprinşi dacă această cale devine mai
îngustă, mai dificilă şi dacă ispitele spre poticnire şi spre cădere devin tot
mai dese. Să fim deci, fraţilor dragi, tot mai vigilenţi împotriva
şiretlicurilor marelui Vrăjmaş al sufletelor noastre şi împotriva înşelărilor
naturii noastre decăzute. Lăsaţi ca iubirea perfectă a lui Dumnezeu să
stăpânească în inimile voastre, scoţând afară iubirea de sine şi iubirea lumii,
cu mândria, ambiţia şi nebunia ei. Lăsaţi ca devotarea totală faţă de Dumnezeu
să aducă în inimile voastre plinătatea promisă a bucuriei, odihnei şi păcii.
Fiţi ramuri roditoare în Viţă, rămânând liniştiţi în El, răspunzând tuturor
curăţărilor marelui nostru Administrator, cu un rod tot mai abundent.
Dacă ademenirea vine la
noi, să spunem cu apostolii din vechime: “Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai
cuvintele vieţii veşnice”. Nu există viaţă în altă parte, şi noi nu vrem să
mergem în altă parte. Noi ne ospătăm în sala de ospăţ din Casa Tatălui nostru
“şi dragostea este steagul fluturat” peste noi. Avem o rezervă abundentă; masa
noastră este încărcată din plin. Astfel că mâncăm şi mergem pe drumul nostru
bucurându-ne. Ne apropiem de Casă. În curând vom ajunge la ultima piatră de
hotar din călătoria noastră! Atunci, cu un cântec pe buze, să
continuăm!
“Ispitiţi şi încercaţi,
orice s-ar întâmpla,
Copiii Săi în cortul Său
tainic vor sta.
Sub aripile Regelui etern
adăpostiţi,
Copiii Săi se pot
încrede, ba chiar pot cânta.
Ispitit şi încercat,
totuşi Domnu-ţi va fi
Răscumpărător, Păzitor şi
Îndrumător credincios,
Scutul tău, sabia ta,
negrăita-ţi răsplată;
Atunci servitorul să fie
mai presus de Domnul său,
nu se
poate.
Ispitit şi încercat,
Mântuitorul care a murit
Te-a chemat să suferi —
apoi lângă El să domneşti.
Dacă crucea Lui vei
purta, vei avea cununa Sa
}i din etern în etern Îi
vei împărtăşi gloria.”
R —
5499 / iulie 1914
“Preaiubiţilor, nu vă
miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să
vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă,
întruât aveţi parte de suferinţele lui Hristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult
şi la descoperirea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui
Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte
peste voi.” 1 Petru 4:12-14
“… alerg spre ţintă,
pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta,
deci, să ne însufleţească pe toţi câţi suntem desăvârşiţi …” Filipeni 3:14,
15